Reciclarea bateriilor – viata dupa utilizare
Bateriile uzate si acumulatorii trebuie reciclati pentru ca sunt nocivi pentru mediu. Este obligatia producatorilor si comerciantilor, care pun in vanzare baterii si acumulatori, dar si a noastra, a cumparatorilor.
Avem nevoie de baterii pentru multe dintre electronicele din casa. Sunt sursa lor de energie si ne salveaza la greu. Ceea ce nu stim poate, unii dintre noi, este ca dupa ce durata de viata a bateriilor se incheie, ele trebuie reciclate. Poate ca pare ciudat ca vorbesc despre reciclarea bateriilor uzate, insa acest pas face parte din datoriile de raportare a multor companii din domeniu, atat cele care comercializeaza baterii, cat si cele care produc.
In plus, reciclarea bateriilor uzate, extrem de nocive pentru mediu, duce la un comportament responsabil din partea consumatorilor, care inteleg astfel necesitatea protejarii mediului inconjurator, parte importanta din tot ceea ce inseamna o dezvoltare durabila o societatii in ansamblu. Plus ca toate detaliile fac ansamblul.
Potrivit Raportului Global privind DEEE (Deseuri de Echipamente Electrice si Electronice) din 2014, ultima versiune publicata de Universitatea Natiunilor Unite (UNU), cantitatea globala de DEEE generate a atins un nou varf de aproximativ 41,8 milioane de tone in 2014, in timp ce doar in jur de 6,5 milioane de tone, aproximativ 15,5%, au fost raportate ca fiind colectate si eliminate prin sisteme legale de preluare.
In raport, UNU identifica trei scenarii posibile de eliminare a DEEE, in masura in care provenienta cantitatilor respective este in mare parte necunoscuta. In primul rand, eliminarea DEEE ca deseuri reziduale mixte, atunci cand echipamentele ajung la sfarsitul ciclului de viata. In UE, de exemplu, statisticile sustin ca aceasta cantitate este in jur de 8% din totalul DEEE. In al doilea rand, in tarile dezvoltate DEEE sunt colectate in afara sistemelor oficiale de preluare. Un al treilea scenariu, foarte raspandit in statele dezvoltate, presupune colectarea si reciclarea informala a DEEE.
In acelasi timp, UNU afirma ca cea mai inalta calitate de reciclare si eliminarea in siguranta a DEEE are loc prin programe oficiale de preluare, in timp ce reciclarea si eliminarea necorespunzatoare a acestora, duce la o pierdere imensa de resurse secundare si are impact negativ asupra mediului si sanatatii.
Comparand volumul de DEEE generate la nivel mondial, in Asia s-a generat cea mai mare cantitate de DEEE, ajungand la 16 milioane de tone in 2014. Cu toate acestea, cantitatea pe locuitor a fost de numai 3,7 kg, doar un sfert din cantitatea echivalenta de 15,6 kg pe cap de locuitor in Europa. Cea mai mica cantitate de DEEE a fost generata in Africa, cu un total de 1,9 milioane de tone, sau 1,7 kg pe cap de locuitor.
Puterea exemplului
La noi, exista societati speciale care colecteaza bateriile uzate, dar si comercianti care au lansat programe in acest sens. Un exemplu este Carrefour Romania care in luna aprilie a relansat programul de colectare a bateriilor uzate si a acumulatorilor vechi, “Recicleaza si te recompensam”. Programul este disponibil in hipermarketurile sale din toata tara in intervalul aprilie – decembrie 2015. Astfel, pentru fiecare 4 baterii uzate sau 4 acumulatori vechi adusi la urnele speciale, clientii vor fi recompensati cu o baterie noua de tip R6, marca proprie Carrefour.
Campania este implementata in colaborare cu CCR REBAT. Urnele pentru colectarea bateriilor uzate sunt puse la dispozitia consumatorilor la biroul Receptie Clienti din fiecare hipermarket Carrefour din tara. Programul nu include bateriile de tip pastila.
Aflat deja la a doua editie, programul are drept obiectiv incurajarea unui comportament responsabil fata de mediul inconjurator prin reciclarea deseurilor de baterii. Anul trecut, dupa doar doua luni de activare, peste trei tone de baterii au fost colectate prin intermediul proiectului, cu un total de 97.042 unitati de baterii trimise spre reciclare.
De ce reciclarea bateriilor?
Raspunsul este foarte simplu: pentru ca acestea contin elemente care sunt extrem de nocive pentru mediul inconjurator. Din acest motiv exista societati care se ocupa cu reciclarea bateriilor si acumulatorilor.
De exemplu, sistemul CCR REBAT, cel cu care lucreaza Carrefour, gestioneaza deseurile de baterii si acumulatori si preia responsabilitatea producatorilor privind realizarea obiectivelor anuale de colectare si reciclare a deseurilor de baterii si acumulatori in conformitate cu prevederile HG nr. 1132/2008 (legislatia din Romania care acopera acest subiect) si asigura conformarea cu toate prevederile legislatiei in domeniu din Romania precum si cu prevederile legislatiei europene relevante.
CCR REBAT este un sistem de management a deseurilor de baterii & acumulatori (asigura colectarea si reciclarea corespunzatoare a acestor deseuri), care a fost fondat in Germania in anul 1998, iar in Romania in anul 2010. CCR colecteaza baterii uzate in 13 tari ale UE si are astfel o contributie majora la protectia mediului inconjurator. Producatorii/importatorii de baterii care s-au afiliat la sistemul CCR REBAT platesc o taxa pentru fiecare baterie vanduta in Romania. Cu ajutorul acestei taxe se finanteaza colectarea si valorificarea, astfel incat consumatorii finali sa poata returna bateriile uzate gratuit.
Toate bateriile care sunt produse/importate pentru prima data in Romania, dar si cele produse si exportate, sunt supuse obligatiei de raportare. Fiecare societate, indiferent ca este online sau offline, care vinde baterii are obligatia de a primi inapoi bateriile uzate la punctul de vanzare sau in imediata apropiere a acestuia. Obligatia de primire a bateriilor uzate se aplica indiferent de tipul bateriilor uzate pe care consumatorii finali le returneaza.
De asemenea, acumulatorii autor trebuie reciclati, prin returnare la punctele de vanzare de unde au fost achizitionati. Vanzatorul este obligat sa asigure intrarea acestor deseuri in circuitul de reciclare. Vanzatorul este obligat sa aplice o garantie denumita “sistem depozit” – prin care cumparatorul, la achizitionarea unei baterii si/sau a unui acumulator pentru autovehicul, plateste vanzatorului un depozit de 10% din pretul de vanzare. Aceasta suma ii este rambursata atunci cand bateria si/sau acumulatorul uzat cu electrolitul in el este returnat persoanelor juridice care comercializeaza baterii si/sau acumulatori pentru autovehicule. Deci la returnarea bateriei uzate, aceasta garantie este returnata de catre punctul de vanzare.
Dupa ce bateriile au fost colectate de catre CCR REBAT, acestea sunt transportate in centre speciale de valorificare. Aici, bateriile sunt sortate in functie de sistemul chimic si valorificate. In cursul valorificarii bateriile sunt descompuse in metalele care le compun si care sunt apoi returnate industriei prelucratoare de metale. In baterii se gasesc urmatoarele metale reciclabile: zinc, mangan, fier, nichel.
Ce se intampla in Romania?
Evident situatia din Romania nu este roz, ca de obicei. Prin HG 1132/2008, producatorii de baterii si acumulatori trebuie sa colecteze bateriile uzate intr-un minimum de 45% din cantitatea totala introdusa in Romania, pana la 26 septembrie 2016.
Din anul 2009, s-a s-a demarat procedura de inregistrare a producatorilor de baterii si acumulatori (B&A) in Registrul producatorilor si importatorilor de B&A, conform cerintelor legislatiei in vigoare. Pana la sfarsitul anului 2013, s-au inregistrat 587 producatori de baterii si acumulatori (B&A), potrivit raportului national privind starea mediului pe 2013, emis de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului.
In plus, societatile care preiau responsabilitatea de colectare sunt: Asociatia Recobat Plus, Ecotic Bat, Asociatia Sistemul National De Reciclare A Bateriilor si CCR REBAT RO.
In perioada 2009-2012, a fost colectata o cantitate de 249.862,85 tone B&A. Distributia acesteia pe ani si pe categorii este prezentata in tabel
Conform art. 7 (1) din H.G. nr. 1.132/2008, incepand cu anul 2012, producatorii de baterii si acumulatori portabili trebuie sa realizeze o rata minima de colectare de 25%. Pentru anul 2012 (pentru ca datele pentru 2013 sunt in curs de procesare si validare), s-a realizat o rata de colectare a B&A portabile de 11% , desi trebuia sa fie 25% (46% pentru tipul de B&A portabile plumb acid, 6% pentru tipul de B&A portabile Nichel-Cadmiu si 10% pentru celelalte tipuri de B&A portabile). In perioada 2009-2012, a fost colectata o cantitate de 249.862,85 tone B&A.
Operatorii economici din Romania care au tratat deseuri de B&A cu plumb au realizat, pentru anul 2012, un nivel de eficienta a reciclarii de cca. 81%.
sursa: csrreport.ro